L’écrivain roumain Ion Lazu présenté à Luxembourg

Ion Lazu , membre de l’Union des Ecrivains de Roumanie, est poète, prosateur, mémorialiste et l’initiateur de quelques projets culturels à portée nationale. Fut né le 6 janvier 1940 dans la commune de Cioburciu, dép. de Tighina à ces temps-là territoire de la Grande Roumanie.

Ses parents – Grigore (Grégoire) et Véra (née Ciobanu) – étaient modestes propriétaires agricoles et aussi marchands. Sur la lignée maternelle, il s’apparente avec Ştefan (Etienne) Ciobanu (Berger), professeur d’Histoire de la littérature roumaine ancienne, provisseur du Lycée de Sciences exactes “Al. Russo” de Kichinew, artizan de l’Union de 1918 et après Ministre de la Culture et des Cultes.

En mars 1944, une part de sa famille s’est refugiée sous la menace de l’avancée du front bolchévique, trouvant abri dans la commune de Tchiréachow, dép. d’Olt. L’Ecole primaire, dans le village d’adoption, puis à Slatina Le Collège “Ionaşcu” et Le “Radu Greceanu”, promotion 1956. La même année, il devient étudiant o la Faculté de géologie-géographie de L’Université de Bucarest qu’il finit en 1961, quand il est reparti à une entreprise spécialisée en tant que géologue-prospecteur, de Bucarest; de là, il prend sa retraite en 1999, après 38 années d’activité ininterrompue, couvrant toutes les régions du pays. Il n’a pas été membre du parti communiste, ni n’a rempli de hautes responsabilités administratives. Depuis 1996, il a été rédacteur en chef aux Editions Vinea. En 1980, il a épousé Lidia (née Duţă, en 1953), lauréate de L’Ecole populaire d’Art, spécialité Théatre. Ils ont un fils, Andrei, en mastérandure. Auteure, Lidia, de six volumes de poésies.

Il a débuté avec des poésies à 24 ans passés, en décembre 1964, dans le magazine littéraire “Ateneu” de Bacău. Et a continué sporadiquement de publier des vers et des narations de menue étendue.

Il n’a jamais publié des articles dans la média communiste. Avant 1989, il a réussi faire paraître 7 livres à d’importantes Maisons d’édition. Après 1989, leur nombre a triplé: choix de poésies, romans, proses, témoignages, essais, partis pris civiaues, albums d’art photo.

Son “Veneticii” (Les Météqs) est dans le top de premiers 10 romans des dernières deux décennies.

Expos de photos “Oameni pe care i-am întâlnit” et “Pietre”, dans le pays et à Luxembourg.

Membre de l’USR, de l’AZR, AAF et ARVIS

Réalisateur du Projet culturel “Plaques pour les grands écrivains disparus”; entre 2007 et 2009, il en a tout seul installé environ 200. Aussi, initiateur du Projet “Ecrivains incarcérés par le régime communiste”, 2008, pas encore finalisé.

Prix littéraires et art photo et surtout Premier Prix pour scénario film; avec “Vestea” ( La Nouvelle), 1970.

On le trouve aussi dans les anthologies collectives: “Poezia pădurii” , 1999; “Spectre Lyrique”, 1999; Biblioteca Argeș, 2007; Antologia sonetului românesc, 2009.

Citoyenté honoriphique de Slatina.

Oeuvres:

Ningea în ochii ei albaştri, schiţe şi povestiri, 1970;
Despre vii numai bine, roman, 1971;
Blana de viezure, povestiri, 1979;
Muzeul poetului, elegii, 1981;
Rămăşagul, roman, 1982;
Curtea interioară, roman, 1983;
Natura sculptează, album de artă fotografică, 1984;
Capcana de piatră, roman, 1987;
Întâmplări din pădure, povestiri, 1991; ediţia a II-a, 2007;
Poemul de dimineaţă, elegii, 1996;
Cuvinte lângă zid, elegii, 1999;
Veneticii, roman, 2002; ediţie definitivă, 2009;
Ruptura, roman, 2004;
Sălbaticul, roman, 2005;
Scene din viaţa literară, fragmente de jurnal, 2007;
Himera literaturii pe vremea terorii şi după aceea, coautor Ion Murgeanu, 2007;
Cartea lui Andrei, poezii pentru copii, 2008;
Literaturile Bucureştiului, album, coautor, 2010;
101 poeme, 2011;
Eu scriu la lumina mâinii mele, 2012;
Odiseea plăcilor memoriale, Bucureşti, 2012;
Vreme închisă, jurnal 1979-1989, 2012;
Tinereţea pe sfârşite. Rămăşagul, proze scurte, 2012.

Scénarios de film:

Vestea (Premiul I, 1970); • Câinele galben; • Casa de sub pădure; • Zapisul obenilor (Rămăşagul); • Veneticii.

Romana

Ion Lazu (6 ianuarie 1940, comuna Ciobârciu, judeţul Tighina, Basarabia, România Mare, azi Republica Moldova) – geolog, prozator, poet, eseist, redactor şef şi artist fotograf. Părinţii: Grigore şi Vera (născută Ciobanu), proprietari agricoli, mici negustori. Pe linia mamei, se înrudeşte cu Ştefan Ciobanu, profesor de Istoria literaturii române vechi, director al Liceului real „Alecu Russo” din Chişinău, unul dintre artizanii Unirii din 1918, ulterior Ministrul Culturii şi Cultelor.

În martie 1944 familia scriitorului s-a refugiat din faţa frontului, stabilindu-se în comuna Cireaşov, judeţul Olt. Şcoala primară în satul de adopţiune, clasele secundare la Şcoala Ionaşcu din Slatina. Liceul „Radu Greceanu” din acelaşi oraş, promoţia 1956. În acelaşi an devine student la Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii Bucureşti, pe care o absolvă în 1961, când devine geolog-prospector la o întreprindere de profil din capitală, de unde va şi ieşi la pensie în 1999, după 38 de ani de activitate neîntreruptă, practic în toate regiunile ţării.

Din 1996, redactor-şef la Editura Vinea. Un interimat la „Viaţa românească”, 2006. În anul 1980 s-a căsătorit cu Lidia (născută 1953, fostă Duţă), actriţă şi poetă. Un fiu, Andrei, masterand. A debutat cu poezii în revista „Ateneu” în decembrie 1964 şi a continuat să publice versuri şi proze scurte, acestea scrise la îndemnul lui George Bălăiţă, şi în aşteptarea debutului editorial în poezie, care s-a amânat mai mult de un deceniu, în favoarea a trei volume de proză. Cel de al doilea volum de poezii avea să apară abia în 1996, următorul, de poeme în proză, în 1999, iar integrala operei lirice, în 2012: Eu scriu la lumina mâinii mele (un volum de 500 pagini, din care jumătate sunt inedite.

Geolog terenist, a ţinut un jurnal de scriitor, începând din 1970 şi pe care l-a adus până în actualitate. Atât prozele scurte cât şi romanele sale pornesc de la observarea vieţii precare a sătenilor în mijlocul cărora a activat în lungile campanii geologice. Romanul Despre vii numai bine ar fi o poveste despre fascinaţia iubirii şi a morţii, epica fiind convenţional trasă după schema unui policier.

Curtea interioară este romanul formării unui tânăr cercetător în domeniul medicinei dietetice, atras irezistibil de mirajul literaturii, prins între contrarietăţile unei iubiri nepotrivite şi viaţa dură din cartierele muncitoreşti ale ceauşismului. Poate încă mai interesantă decât dificila edificare a personalităţii tânărului medicinist este drama partenerei sale, provenită dintr-o familie de artişti, repede destrămată, persoană genialoidă care alunecă inexorabil spre demenţă.

Cu romanul Rămăşagul, autorul se emancipează de problemele personalităţii în formare, fixându-se asupra unei întâmplări medievale de la începutul secolului XVI, cu înfruntarea pentru pământ dintre boier şi ţăranii megieşi. Atras printr-un şiretlic într-o prinsoare cu bătrânul satului, în fapt întemeietorul localităţii, boierul Groza va pierde o parte din moşia sa, pe care cu ani în urmă o câştigase de la Vodă, prin fapte de arme, însă nu avea abilităţi gospodăreşti să o lucreze, dar nici nu se învoia cu sătenii să le vândă o parte din ea. Bătrânul obştei se sacrifică pentru ca ai săi să poată duce un trai mai înlesnit. Or, bătrânul nu este în fapt decât „înlocuitorul” fratelui său iubit, cu care pe vremuri fusese el însuşi în oastea domnitorului, câştigând sfoara de moşie din lunca Oltului, în vecinătatea lui Grozea, însă cu preţul morţii fratelui. Tema sacrificiului reluat iar şi iar se împleteşte cu cea a înlocuitorului, a omului obişnuit care prin jocul destinului trăieşte viaţa celui dăruit cu haruri neobişnuite, nevoit să-şi asume o răspundere uneori peste puterile sale; însă resursele umane se dovedesc infinit mai mari decât o presupune teama noastră în faţa exigenţelor vieţii.

Romanul Capcana de piatră, scris câţiva ani după precedentul, în acelaşi sat vâlcean unde autorul descoperise fragmentul de cronică medievală care i-a inspirat Rămăşagul, se nutreşte dintr-o dramă petrecută chiar sub ochii săi, pe aceleaşi meleaguri. O căsătorie nepotrivită se încheie prin sinucidere kareniniană, pe linia ferată. Un destin pe cale să înflorească este strivit de neatenţia, inaderenţa dar mai cu seamă de prejudecăţile unei comunităţi rurale rămase la stadiul arhaic şi de egoismul la limită al celor două familii de ţărani implicate în dramă.

Romanul Rămăşagul ar fi trebuit să fie un film, însă factorii decidenţi au amânat la nesfârşit producerea acestuia. Capcana de piatră, volum apărut la Cartea românească, editură a Uniunii Scriitorilor, în cea mai întunecată etapă ceauşistă, nu a fost nicicum comentat în presa literară a vremii.

În fine, după amânări penibile, în 1999 a apărut Veneticii, romanul unei familii de basarabeni refugiaţi din faţa frontului roşu; tirajul a fost topit, editura neprimind subvenţia promisă; nedescurajat nici de această dată, autorul a scris un volum II, continuarea poveştii familiei basarabene până în zilele noastre. O ediţie din 200, de peste 550 pagini, mai norocoasă, apărută la editura Vinea, unanim apreciată de critica literară, a fost urmată în 2009, de o ediţie definitivă, în care s-a renunţat la circa 100 de pagini, conform cerinţelor pieţii de carte.

Romanul Ruptura, apărut şi acesta după o amânare de peste un deceniu (de data asta din cauza cenzurii economice!), este povestea unei iubiri idealizate, din anii studenţiei naratorului. Sălbaticul, un alt roman de peste 450 de pagini, este prelucrarea jurnalului din trei campanii geologice în zona minieră Ocna de Fier – Dognecea şi aduce în prim-plan destinul unui geolog de excepţie, în înfruntarea fără sorţi de izbândă cu regimul comunist, în care sistemul de valori era cu străşnicie răsturnat. Cu acest roman-jurnal, autorul îşi perfectează un stil personal de a scrie roman, prin prelucrarea însemnărilor de jurnal, topind într-un discurs coerent şi elevat observaţiile fruste de viaţă cu notaţiile eseistice şi cu racordul la spiritul vremii.

Scene din viaţa literară sunt decupaje din masa jurnalului de scriitor, referitoare la întâlnirile cu confraţi de breaslă, cu actori, plasticieni, cu alte categorii de intelectuali sub comunism. Alte fragmente din amintitul jurnal, referitoare la întâlnirile cu clanul de basarabeni, fuseseră inserate în textul părţii a II-a a Veneticilor. În fine, oricât de târziu, apare Vreme închisă, jurnalul anilor 1979-1989, desigur fără textele deja utilizate în economia altor cărţi, urmând ca alte două volume de jurnal (perioada 1990-2005) să vadă lumina tiparului.

Iar Odiseea plăcilor memoriale, este jurnalul anilor 2006-2008, perioadă în care autorul a dus la capăt o iniţiativă personală privind fixarea unor plăci memoriale pentru nu mai puţin de 230 scriitori din Bucureşti. Un alt proiect al autorului, Memorialul scriitorilor încarceraţi sub regimul comunist (în număr de peste 400, dintre care 51 au murit în închisoare, iar 25 au avut două sau mai multe condamnări), adus la stadiul punerii în operă, a fost sistat din lipsă de fonduri. Tinereţea pe sfârşite este o culegere de proze scurte care dintr-un motiv sau altul (dar de fapt din cauza cenzurii), nu au intrat în volumele Ningea în ochii ei albaştri, 1970 şi Blana de viezure, 1979.

Ion Lazu a scris literatură pentru copii: o carte de povestiri, cu ilustraţii de Constantin Popovici, reeditată în 2007 şi o alta de poezii. A editat un album de artă fotografică Natura sculptează, 1984, a deschis expoziţii de fotografii în ţară şi în străinătate; a contribuit cu partea ilustrativă la albumul Literaturile Bucureştiului, 2010 (circa 170 de imagini cu case de scriitori). În continuarea acţiunii respective, a mai fotografiat încă 150 de case de scriitori şi le-a oferit MNLR spre a le posta pe blogul instituţiei. Refuzat, a început postarea acestor imagini pe blogul personal. Susţine de 3 ani un blog de scriitor unde postează consemnări, eseuri, evocări, memorialistică şi numeroase fotografii de autor.

Ion Lazu este iniţiatorul altor proiecte culturale importante, propuse Uniunii Scriitorilor din România, precum: Paralela de 45 N în Europa şi în lume; Şcoli săteşti cu nume de scriitori; Poezia din Metrou etc, care îşi aşteaptă finanţarea.

Opera literară

Ningea în ochii ei albaştri, schiţe şi povestiri, 1970;
Despre vii numai bine, roman, 1971;
Blana de viezure, povestiri, 1979;
Muzeul poetului, elegii, 1981;
Rămăşagul, roman, 1982;
Curtea interioară, roman, 1983;
Natura sculptează, album de artă fotografică, 1984;
Capcana de piatră, roman, 1987;
Întâmplări din pădure, povestiri, 1991; ediţia a II-a, 2007;
Poemul de dimineaţă, elegii, 1996;
Cuvinte lângă zid, elegii, 1999;
Veneticii, roman, 2002; ediţie definitivă, 2009;
Ruptura, roman, 2004;
Sălbaticul, roman, 2005;
Scene din viaţa literară, fragmente de jurnal, 2007;
Himera literaturii pe vremea terorii şi după aceea, coautor Ion Murgeanu, 2007;
Cartea lui Andrei, poezii pentru copii, 2008;
Literaturile Bucureştiului, album, coautor, 2010;
101 poeme, 2011;
Eu scriu la lumina mâinii mele, 2012;
Odiseea plăcilor memoriale, Bucureşti, 2012;
Vreme închisă, jurnal 1979-1989, 2012;
Tinereţea pe sfârşite. Rămăşagul, proze scurte, 2012.